By Simona PREDA on July 17, 2015 - interviu apărut în http://literaturadeazi.com/content/munca-patriotic%C4%83-%E2%80%93-un-ideal-falsificat


- dialog între Simona Preda şi Valeriu Antonovici -
De la individ la mase, pe tot parcursul regimului comunist, toţi am fost înregimentaţi în contextul acestui fenomen! Ce presupunea toată această mobilizare - munca patriotică - şi care era miza sa ne va povesti Valeriu Antonovici, Doctor în Ştiinţe Politice, cadru didactic asociat la SNSPA, realizator de documentare referitoare la istoria recentă a României, şi autor al unui număr impresionant de articole despre memoria comunismului şi viaţa cotidiană în comunism. Ultimul său volum lansat este intitulat „Munca Patriotică. Radiografia unui ideal falsificat" (Bucureşti Eikon, Cluj-Napoca, Editura Şcoala Ardeleană, 2015). Îi mulţumesc aşadar că este parte a dialogului de astăzi, în cadrul rubricii „Crochiuri istorice".

În studiile mele am pus un accent pe crearea „omului nou" în contextul propagandei, al literaturii şi al istoriei. Dumneavoastră aprofundaţi o altă faţetă interesantă a acestui monstruos construct şi anume munca fizică şi educaţia prin muncă şi pentru muncă. Dat fiind că este un subiect inedit în câmpul istoriografiei româneşti, ce v-a determinat să îl alegeţi şi mai ales, de la ce a pornit cercetarea?
Nu sunt de acord că Omul Nou a fost un monstru! Credeţi că îi putem numi aşa pe părinţii noştri, pe profesorii care ne-au predat atâţia ani la şcoală, pe medicii care ne tratează sau pe şoferii de transport în comun care ne duc la muncă în fiecare zi? Ei sigur nu sunt monştri, deşi sunt Oameni Noi, creaţi cu nişte instrumente monstruoase! Munca Patriotică a fost un astfel de instrument care a creat nu doar un Om Nou, ci a deschis o rană adâncă în conştiinţa naţională. Am avut privilegiu să încep această cercetare în urma unei discuţii banale despre viaţa cotidiană în comunism cu doamna Profesoară Mihaela Miroiu şi un foarte bun prieten, Mirel Bănică. Din vorbă-n-vorbă, am ajuns la această Muncă Patriotică. Atunci ne-am dat seama că fiecare ştiam lucruri diferite despre această practică. Fiecare îşi amintea altceva şi interpreta evenimentele într-o altă cheie. Era vorba despre o nostalgie împletită cu o stare de lehamite, despre amintiri plăcute care se intersectau (în acelaşi timp şi la aceeaşi persoană) cu cele mai urâte poveşti de viaţă, era vorba despre dragoste şi ură în acelaşi timp. Era un film horror povestit ca cel mai frumos film romantic. Era vorba despre viaţa de zi cu zi. Astfel de practici contradictorii dau savoarea unei astfel de cercetări. În astfel de momente îţi pui următoarele întrebări: Ce a însemnat această muncă?? Cum, când, de ce şi cine a impus această practică? Care mai sunt consecinţele ei astăzi? ... după trei ani de zile, în care mi-am făcut cercetarea foarte serios am reuşit să pun şi mai multe întrebări, iar fiecare cititor îmi transmite alte şi alte explicaţii şi amintiri. Cert este că datorită unor oameni frumoşi, mi-am ales o temă extrem de frumoasă şi ofertantă.


Care sunt sursele pe care vă construiţi argumentele în cadrul volumului şi de ce aţi optat pentru o abordare antropologică a fenomenului?
În orice cercetare antropologică în centrul său este OMUL şi povestea sa. În centrul cercetării mele stau cele peste 80 de interviuri realizate cu oameni care au trăit acele timpuri: fie că vorbim de oameni care se numeau pe atunci „factori de decizie" sau „executanţi". Poveştile acestor martori direcţi au fost croşetate cu teorii ale memoriei, cu explicaţii de natură ideologică sau socială. Am realizat o analiză de presă pe 5 ziare centrale, din ultimii 20 de ani de comunism, am analizat cadrul legislativ şi am făcut analiză de discurs şi de interviuri. Apoi am mers în arhive şi am căutat indicii ca un detectiv din filmele americane. Uneori nu este suficient „să numeri câte raţe sunt pe lac" - trebuie să explici de ce sunt acolo, cât au stat, de ce nu pleacă în altă parte şi ce simt când plouă afară. Am demonstrat în carte că legile care guvernau ceea ce se numea Muncă Patriotică erau în strânsă legătură cu discursurile Conducătorului, cu economia şi contextul socio-politic, chiar şi geopolitic. Am arătat că discursul repetat la nesfârşit în presa vremii, ca un patefon stricat care cântă aceeaşi strofă de sute de mii de ori, s-a impregnat bine în conştiinţa individuală şi colectivă. Că după o vreme oamenii l-au repetat şi chiar şi l-au însuşit! Uneori era foarte greu să-mi dau seama dacă mai cântă acel patefon sau lucrurile chiar aşa s-au întâmplat?! Ceea ce demonstrează un singur lucru: experimentul a reuşit cu succes!
De la „brigăzi voluntare" în scopul reconstruirii ţării la munca justificată ideologic prin „nevoia naturală a omului de a munci", pentru ca accentul să cadă apoi pe caracterul „patriotic" al muncii. Vă invit să aruncăm o privire cronologică asupra fenomenului accentuând ce a presupus caracterul „patriotic, economic, educativ şi ideologic" şi să detaliaţi şi ideea referitoare la încurajarea muncii fizice - în special cea necalificată - nu neapărat justificată economic, cât utilizată ca experiment social, dublată ideologic.
Este adevărat că în prima perioadă, imediat după război, era nevoie de o muncă voluntară/patriotică pentru a reconstrui ceea ce s-a pierdut în urma războiului. Aici putem vorbi în primul rând de o solidaritate care s-a manifestat nu doar în ţările socialiste, ci şi în cele capitaliste. Era normal. Era vorba de reconstrucţii de drumuri, gări, spitale, şcoli şi alte instituţii cu caracter public, comunitar. Poate tocmai de aceea se chemau munci obşteşti sau în folosul obştii (în carte am detaliat această perioadă şi legile care reglementau acest tip de muncă). Mai apoi la astfel de munci erau înrolate persoane cu „origine nesănătoasă" pentru a-şi „spăla păcatele", ca până la final să treacă fiecare român prin acest purgatoriu (o purificare prin suferinţe înainte de a intra în paradis). Din analiză de text şi arhive am observat că în contextul unei crize economice Ceauşescu şi-a dat seama că poate folosi ideologia marxist-leninistă pentru a face economii mari la bugetul de stat. Nu mai erau alocate fonduri autorităţilor locale pentru construcţii şi renovări de clădiri, pentru plantat parcuri şi păduri. Din contra, li se cereau cantităţi enorme de fier, sticlă şi hârtie sau contribuţii în bani dacă nu efectuau astfel de munci. Pentru aceasta exista un cadru legal foarte bine pus la punct, după metoda stahanovistă - „să depăşim planul cincinal"! În socialism munca este un element central: prin muncă (fizică) maimuţa s-a dezvoltat şi s-a transformat în om; munca şi formele de proprietate au făcut posibile schimbarea - Revoluţiile şi evoluţiile. Dacă munca era cea care-ţi schimba statutul social, veniturile şi conştiinţa, tot prin muncă se puteau „pune oamenii la punct". Cum credeţi că se simţea un profesor universitar care mergea două luni pe an la strâns de sfeclă toamna printre noroaie, care dormea în grajduri în care ploua şi mai mult era flămând şi obosit decât gata să ţină cursuri motivaţionale. Filosofie pe burta goală se face mai greu! Iar un profesor umilit nu mai are statutul pe care trebuie să-l afişeze în faţa studenţilor!
„Munca patriotică a reprezentat o piatră de temelie pentru consolidarea unui anumit tip de memorie, de ataşare a populaţiei pentru anumite valori, reguli, experienţe şi spaţii geografice (fizice şi simbolice)." Cum comentaţi această afirmaţie?
Aceasta este teoria centrală a cărţii. Încercaţi să întrebaţi pe stradă persoane care au trăit în comunism dacă regretă acele timpuri şi nu o să vă povestească doar despre viaţa lor, ci despre „marile realizări ale epocii de aur": despre metrou, despre construcţiile megalomanice, despre România care era „grânarul Europei" şi lider mondial, despre Canalul Dunăre-Marea Neagră, despre drumurile care s-au construit atunci şi măreaţa industrie naţională. Tocmai pentru că oamenii au fost implicaţi în construirea aceleiRomânii, au participat la crearea unui mit, ei se simt ataşaţi de acel spaţiu fizic şi simbolic: de parcuri, de blocuri, de străzi şi uzine..., chiar şi manifestaţiile de 1 mai sau 23 august erau regizate după modelul unui ceremonial-spectacol cu scopul de a fixa memoriile oamenilor de un eveniment, loc, persoană. Dacă zi de zi au participat la astfel de practici, ele au intrat în cotidianul fiecăruia, au creat o formă de ataşare şi de identificare a fiecăruia cu acele spaţii. Acum, în momentul în care acel mit a fost distrus, cum credeţi că se simt acei oameni când li se dărâmă sub privirile lor uzinele, sunt lăsate de izbelişte parcurile şi cinematografele pentru care au lucrat ani la rând?! Aceasta este o formă de identitate creată de acest tip de muncă.
Studenti la muncile patriotice
Studenţi la muncile patriotice (foto de pe jurnalul.ro)
Există, însă şi o altă abordare: persoanele care s-au simţit înjosite, umilite şi exploatate de astfel de munci. Până la urmă era vorba despre o muncă forţată şi neplătită. Şi în acest caz Munca Patriotică, chiar dacă pare paradoxal, a reuşit să creeze o formă de identitate: una care respingea tot ce era patriotic(comunism-naţionalism). Din păcate, în ambele cazuri, 97% dintre răspunsurile la întrebarea dacă fac muncă voluntară erau structurate după următorul model: „am făcut suficient voluntariat în comunism!". Iată şi răspunsul la întrebarea de ce avem atât de puţini cetăţeni (3%?) care s-ar implica în astfel de munci cu adevărat voluntare. Confuzia făcută se datorează în totalitate Muncii Patriotice (în folosul obştii, voluntare, practicii agricolă etc). Propaganda lui Ceauşescu încă mai bântuie România!
Iar persoanele care nu au trăit astfel de experimente nu ştiu ce înseamnă Munca Patriotică. Am prieteni care, după ce au citit cartea, mi-au spus că părinţii lor nu le-au povestit nimic despre munca patriotică. Nu le-au povestit din câteva considerente: 1. Nu au vrut să-i încarce negativ (ce părinte ar spune unui copil despre greutăţile şi umilinţele prin care a trecut? - vezi cazul Holocaustului unde mulţi supravieţuitori au povestit după 40-50 de ani ce li s-a întâmplat din teamă, ruşine sau autoprotecţie); 2. Au considerat ceea ce li s-a întâmplat ca ceva normal (a se citi banal/nesemnificativ), ceva ce făcea parte din viaţa lor şi odată cu căderea regimului au îngropat poveştile (dar nu şi ce au acumulat ca memorie) şi 3. Poate că nici pe tineri nu-i interesează acest subiect, consideră că „sunt poveşti goale"!
Aţi lansat de curând volumul intitulat „Munca Patriotică. Radiografia unui ideal falsificat" (Bucureşti Eikon, Cluj-Napoca, Editura Şcoala Ardeleană, 2015) - care este miza acestei cărţi, cui se adresează şi ce mesaj intenţionaţi să transmiteţi cititorilor?
Cartea este scrisă într-un limbaj accesibil tuturor: nu este o carte doar pentru sociologi, istorici sau specialişti în ştiinţe politice. Cartea poate fi citită într-o notă de persoanele care au amintiri foarte plăcute legate de tot ce a însemnat Munca Patriotică, şi în alta, de cele care s-au împotrivit acestui experiment social. Cartea explică care au fost mizele unei astfel de munci, cum s-au întâmplat lucrurile într-un anumit context social şi de ce s-au întâmplat într-un fel sau altul. Mai mult, am redat, din poveştile martorilor direcţie, ce au simţit şi cum au perceput acele vremuri. Cartea nu este o judecată a acelor vremuri, este o radiografie a vieţii cotidiene în comunism. Este un punct de plecare pentru a explica unde ne aflăm ca naţiune şi de ce ne aflăm în acest punct. Analiza ultimilor 20 de ani de comunism explică pe înţelesul fiecăruia şi primii 20 de ani după decembrie 1989. Am demonstrat că o serie de „nimicuri" (evenimente nesemnificative) care făceau parte din viaţa cotidiană au putut schimba conştiinţa a 20 de milioane de români. Picătura chinezească (ceauşistă) a funcţionat perfect la români: a creat Omul Nou. Explicaţia o găsiţi în carte. Este ascunsă bine şi repetată de câteva ori de poveştile martorilor, documentele de arhivă, discursurile oficialilor, articolele din presă şi, de ce nu, de fiecare cititor în parte, în felul său.

Recenzii:

 

http://www.akademos.asm.md/files/Akademos_4_2016_resized.pdf

http://mediacalarasi.ro/munca-patriotica-teza-de-doctorat/